info regio

Axa 3 Îmbunătăţirea infrastructurii sociale

Axa prioritară  3 "Îmbunătăţirea infrastructurii sociale" vizează crearea premiselor necesare pentru asigurarea populaţiei cu servicii esenţiale, contribuind astfel la atingerea obiectivului european al coeziunii economice şi sociale, prin îmbunătăţirea infrastructurii serviciilor de sănătate, educaţie, sociale şi pentru siguranţă publică în situaţii de urgenţă.
Investiţiile care pot fi realizate prin Programul Operaţional Regional pentru această axă prioritară au ca scop îmbunătăţirea calităţii şi ridicarea acestor servicii la standarde europene, cu implicaţii pozitive asupra gradului de sănătate şi al participării populaţiei la piaţa muncii, precum şi în ceea ce priveşte gradul general de atractivitate a regiunilor. În cadrul acestei axe prioritare, au fost identificate următoarele domenii majore de intervenţie:
-    Reabilitarea/ modernizarea/ echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate;
-    Reabilitarea/ modernizarea/ dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale;
-    Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă;
Reabilitarea / modernizarea/ dezvoltarea  şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare si a infrastructurii pentru formare profesionala continua.

Fatal error: Uncaught Error: Call to undefined function mysql_close() in /var/www/regio.adrmuntenia.ro/index.php:231 Stack trace: #0 {main} thrown in /var/www/regio.adrmuntenia.ro/index.php on line 231