info regio

OCT

05

2011

Vizită la proiectele Regio implementate în judeţul Călăraşi!

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional, a organizat în data de 4 octombrie a.c, o vizită la proiectele implementate cu sprijin nerambursabil din Regio în judeţul Călăraşi. Scopul acestei acţiuni a fost de a prezenta mass-mediei din Călăraşi stadiul implementării proiectelor şi, implicit, impactul Regio la nivel judeţean.

Cu această ocazie au fost prezentate jurnaliştilor patru proiecte ce se derulează cu finanţare europeană nerambursabilă prin Regio. Primul proiect vizitat a fost „Igienă şi confort, necesitate zilnică”, al cărui beneficiar este SC SOFTSENSE SRL Călăraşi. Valoarea totală a investiţiei este de 691.201,11 lei, din care valoarea totală a asistenţei nerambursabile este de 557.420,25 lei. Obiectivul general al acestui proiect este creşterea competitivităţii firmei SOFTSENSE SRL pe piaţa consumabilelor igienico-sanitare, prin achiziţionarea unei linii tehnologice performante de procesare a hârtiei.

Cel de-al doilea proiect vizitat a fost „Reabilitarea, modernizarea şi echiparea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Judeţean Călăraşi”, al cărui beneficiar este Consiliul Judeţean Călăraşi. Valoarea totală a acestuia este de 19.783.631,62 lei, din care valoarea totală a asistenţei nerambursabile este de 14.809.448 de lei. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă îmbunătăţirea calităţii infrastructurii serviciilor de asistenţă medicală de ambulatoriu în judeţul Călăraşi, prin punerea la dispoziţia populaţiei a serviciilor medicale oferite până acum, dar şi a unora noi, acoperind astfel nevoi recunoscute, dar pentru care pacienţii sunt în prezent redirecţionaţi din cauza lipsei de capacitate şi dotare.

Totodată, jurnaliștii s-au deplasat pe traseul proiectului „Modernizarea şi reabilitarea drumului judeţean DJ301 tronsonul Fundeni – Budeşti, km 13+000 – km 36+578”. Consiliul Judeţean Călăraşi este beneficiarul lucrărilor de investiţii prin care se modernizează şi reabilitează Drumul Judeţean 301, tronsonul Fundeni - Budeşti, km 13+000 – 36+578, având o lungime de 23,57 km. Implementarea proiectului a demarat în data de 13  mai 2009. În urma prelungirii procedurii de achiziţie a contractului de lucrări, perioada de implementare s-a modificat de la 31 la 33 de luni, activităţile proiectului urmând a se finaliza în februarie 2012. Valoarea totală a proiectului este de 43.795.745,88 lei, din care valoarea asistenţei nerambursabile este de 36.030.147,80 lei.

Turul proiectelor Regio implementate în judeţul Călăraşi s-a finalizat cu vizitarea unei investiţii în mediul privat din municipiul Olteniţa. Proiectul „Achiziționarea unor utilaje şi echipamente pentru creșterea productivității şi competitivității economice a societăţii TOYLAND INTERNATIONAL SRL” are o valoare totală de 756.017 lei, din care valoarea totală a fondurilor nerambursabile FEDR este de 609.861,29 lei. Obiectivul general al acestui proiect este dezvoltarea şi retehnologizarea proceselor de fabricaţie prin îmbunătăţirea calităţii produselor cosmetice şi a detergenţilor lichizi, introducerea de produse noi, îmbunătăţirea modului de prezentare a produselor.

 

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.

inapoi la Stiri

Fatal error: Uncaught Error: Call to undefined function mysql_close() in /var/www/regio.adrmuntenia.ro/index.php:231 Stack trace: #0 {main} thrown in /var/www/regio.adrmuntenia.ro/index.php on line 231