info regio

NOI

06

2014

Continuă investiţiile în sistemul educaţional: Aproximativ 900 de elevi din Sud Muntenia vor învăţa în şcoli modernizate prin Regio
La începutul lunii noiembrie, directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, Liviu Muşat, a semnat patru noi contracte de finanţare pentru dezvoltarea infrastructurii educaţionale de la nivelul regiunii Sud Muntenia în cadrul celui de-al doilea apel de proiecte, deschis în luna martie a.c. pentru DMI 3.4 „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă” al programului Regio 2007 - 2013.

Proiectele pentru care au fost semnate contractele de finanţare se vor implementa în judeţele Argeş, Giurgiu şi Ialomiţa astfel: „Reabilitare construcții și asigurare utilități la Școala primară 'Gheorghe Toma', Tuculești, comuna Suseni”, judeţul Argeş (beneficiar: Unitatea Administrativ-Teritorială Suseni; valoare totală: 1.829.830,89 lei, din care 1.572.886,71 lei reprezintă valoarea solicitată prin proiect; durată de implementare: 12 luni); „Consolidare, modernizare, extindere şi dotare Şcoala cu clasele I – VIII, Stolnici, comuna Stolnici, judeţul Argeş” (beneficiar: parteneriatul dintre UAT Stolnici şi Şcoala Gimnazială „Constantin Balaceanu” Stolnici; valoare totală: 600.221,18 lei, din care 529.651,96 lei reprezintă valoarea solicitată prin proiect; durată de implementare: 4 luni); „Reabilitare pentru creșterea eficienței energetice a Şcolii Gimnaziale 'Nichifor Crainic'”, comuna Bulbucata, judeţul Giurgiu (beneficiar: Unitatea Administrativ-Teritorială Bulbucata; valoare totală 518.770,69 lei, din care 491.642,70 lei reprezintă valoarea solicitată; durată de implementare: 6 luni); „Reparații generale și modernizare clădire și împrejmuire Școala Gimnazială 'Dimitrie Cantemir'” (beneficiar: Unitatea Administrativ-Teritorială Feteşti; valoare totală: 671.457,12 lei, din care 608.495,80 lei reprezintă valoarea solicitată; durată de implementare: 12 luni).

Proiectele vizează creşterea capacităţii şi calităţii infrastructurii educaţionale a celor patru unităţi şcolare, ceea ce va conduce, la finalul perioadei de implementare, la asigurarea unui proces de învăţământ la standarde europene, adecvat şi eficient, precum şi la creşterea participării populaţiei şcolare la educaţie. Cu sprijinul financiar nerambursabil obţinut în cadrul programului Regio se vor executa lucrări de reabilitare şi modernizare a unităţilor de învăţământ în care vor studia în total aproape 900 de elevi din ciclul primar şi gimnazial.

Până în prezent, la nivelul regiunii Sud Muntenia au fost depuse pe ambele apeluri de proiecte deschise pentru Domeniul major de intervenţie 3.4 „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă” în total 167 de proiecte. Dintre acestea, au fost semnate 98 de contracte de finanţare, în valoare de aproape 373 milioane de lei.

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.

inapoi la Stiri

Fatal error: Uncaught Error: Call to undefined function mysql_close() in /var/www/regio.adrmuntenia.ro/index.php:231 Stack trace: #0 {main} thrown in /var/www/regio.adrmuntenia.ro/index.php on line 231