MAI
S-a lansat, spre consultare publică, Ghidul specific pentru infrastructura de turism – SUERD

Ghidul solicitantului conține informații despre specificitatea proiectelor, modalitatea de completare și de depunere a cererii de finanțare, condiții de eligibilitate, o descriere a etapelor de verificare, evaluare, selecție, contractare a proiectelor. De asemenea, sunt incluse instrucțiuni de completare a Cererii de finanțare de către solicitanți.
Investiţiile care se vor realiza în infrastructura de turism au ca scop creșterea economică a zonelor aflate în declin economic, dar care dispun de un potențial turistic valoros, în vederea creșterii numărului mediu de salariați din staţiunile turistice şi acoperă diversele nevoi de dezoltare de la nivel regional și local de pe teritoriul celor 12 județe riverane Dunării (Caraș Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Galați, Tulcea, Constanța) în cadrul a patru regiuni de dezvoltare parcurse de fluviul Dunărea de dezvoltare ale României (Sud-Est, Sud Muntenia, Sud-Vest, Vest).
Eventualele observații și propuneri pot fi transmise la adresa de e-mail: regio@mdrap.ro, până în data de 9 iunie 2017.
Ghidul, împreună cu anexele aferente pot fi consultate pe website-ul Agenției – http://regio.adrmuntenia.ro, secțiunea POR 2014-2020 > Program > Axe > Axa 7 – Turism > SUERD, link: http://regio.adrmuntenia.ro/por_2014-2020/s1284/axa-7--turism/, precum și pe site-ul programului - www.inforegio.ro.