OCT
Documentul orientativ privind dezvoltarea comunităților marginalizate, lansat în consultare publică
Documentul cuprinde îndrumări utile pentru GAL-urile urbane, astfel încât să îndeplinească cu succes atribuțiile ce le revin în cadrul procesului de implementare a Strategiilor de Dezvoltare Locală DLRC, în conformitate cu prevederile art. 34 al Regulamentului (EU) Nr. 1303/2013.
Documentul punctează principalele etape ale mecanismului DLRC după aprobarea spre finanțare a Strategiilor de Dezvoltare Locală, până la depunerea proiectelor în sistemul informatic MYSMIS, în vederea aprobării acestora de către Autoritatea de Management responsabilă.
Totodată, sunt subliniate elementele obligatorii pe care GAL-urile trebuie să le respecte în procesul de evaluare și selecție a propunerilor de proiecte, în conformitate cu specificul celor două Programe Operaționale finanțatoare (Programul Operațional Regional și Programul Operațional Capital Uman), și anume:
- conținutul procedurii de evaluare și selecție;
- elementele obligatorii ale apelurilor de propuneri de proiecte;
- conținutul minim obligatoriu al fișelor de propuneri de proiecte;
- criteriile minime de eligibilitate.
GAL-urile ale căror strategii vor fi admise la finanțare de către Comitetul Comun de Selecție vor respecta prevederile prezentelor Orientări pe tot parcursul procesului de implementare a SDL.
Documentul poate fi descărcat de pe site-ul dedicat implementării POR 2014 - 2020 în regiunea Sud Muntenia, regio.adrmuntenia.ro, în secțiunea Program > Axe > Axa 9 - DLRC / CLLD, link http://regio.adrmuntenia.ro/imagini/upload/orientarigal_implementaresdl.rar.
Observațiile și propunerile privind îmbunătățirea documentului pot fi transmise până în data de 3 noiembrie 2017, la adresa de e-mail contact.programare@fonduri-ue.ro.