Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio- Programului Operational Regional 2014-2020!
23
OCT
2017

Biserica „Sfântul Gheorghe” a Mănăstirii Viforâta din județul Dâmbovița, restaurată cu fonduri europene, prin POR

În data de 23 octombrie, directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, dr ing. Liviu Mușat, împreună cu primarul comunei Aninoasa, Constantin Maricescu, au semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Restaurarea și consolidarea Bisericii `Sfântul Gheorghe` - Mănăstirea Viforâta, comuna Aninoasa, județul Dâmbovița”.

Prin acest contract, Unitatea Administrativ-Teritorială Aninoasa și Mănăstirea Viforâta, în calitate de beneficiari, primesc finanțare nerambursabilă în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 5 „Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, Prioritatea de investiții 5.1 „Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural”.

Valoarea totală a cererii de finanțare este de 7.837.211,51 lei, din care 6.582.396,49 lei reprezintă fonduri nerambursabile FEDR, iar 1.006.719,46 lei sunt fonduri din bugetul de stat.

Cu ajutorul fondurilor europene se urmărește valorificarea potențialului turistic al Mănăstirii Viforâta pe piața turistică națională și internațională, prin restaurarea și introducerea acesteia în circuitul turistic, precum și consolidarea și modernizarea infrastructurilor conexe.

Proiectul de investiție, ce are o perioadă de implementare de 31 de luni, după momentul semnării contractului de finanțare, vizează restaurarea, consolidarea, protejarea și conservarea Bisericii „Sfântul Gheorghe”, monument istoric în suprafață de 259 de metri pătrați, ce face parte din Ansamblul Mănăstirii Viforâta din comuna Aninoasa. Astfel, pentru restaurarea și conservarea bisericii se vor executa lucrări de intervenție ce vizează: consolidarea fundațiilor, a structurii de rezistență, la nivelul bolților, a șarpantei și la nivelul turlei; restaurarea aspectului exterior, prin revenirea la imaginea bisericii de la sfârșitul secolului al XIX-lea; înlocuirea tâmplăriei și refacerea pardoselii bisericii; restaurarea integrală a picturii interioare și a catapetesmei bisericii.

Biserica „Sfântul Gheorghe” este edificiul principal al Mănăstirii Viforâta din comuna Aninoasa, fiind ridicată între anii 1530 și 1532. Ansamblul Mănăstirii Viforâta, care, din cauza repetatelor distrugeri și restaurări, și-a pierdut aspectul din prima jumătate a secolului al XVI-lea, cuprinde astăzi biserica mare, corpul patrulater al chiliilor (incluzând și turnul clopotniță), casele Brâncoveanu, trapeza mănăstirii, anexele gospodărești și cimitirul mănăstiresc, cu biserica mică. Totodată, aici se află un muzeu înființat în anul 1971, în cadrul căruia sunt expuse piese de artă religioasă, carte veche și icoane, alături de numeroase obiecte de cult.

Pentru creșterea potențialului turistic vor fi achiziționate un sistem InfoTouch, audio-ghiduri cu prezentare trilingvă, precum și mobilier de expunere pentru obiectele vechi colecționate în biserică (carte, icoane, piese de cult) și panouri de expunere pentru explicitarea frescelor.

Mânăstirea Viforâta reprezintă o bijuterie a artei ecleziastice din Ţara Românească, fiind una dintre mărturiile vii ale trecutului, ce dovedeşte statornicia, cultura şi credinţa ortodoxă ale acestor meleaguri pline de istorie.

La nivelul regiunii Sud Muntenia, în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020 s-au depus până în prezent 41 de aplicații pentru conservarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural. Valoarea totală a acestor proiecte este de aproximativ 440 de milioane de lei, din care potențialii beneficiari solicită în total fonduri nerambursabile de peste 425 de milioane de lei, valoare ce reprezintă 186,35% din alocarea regională inițială destinată Priorității de investiții 5.1.


Fatal error: Uncaught Error: Call to undefined function mysql_close() in /var/www/regio.adrmuntenia.ro/p2014/index.php:241 Stack trace: #0 {main} thrown in /var/www/regio.adrmuntenia.ro/p2014/index.php on line 241