info regio

APR

28

2010

Infrastructura de sănătate din Sud Muntenia - reabilitată cu fonduri REGIO!
Miercuri, 28 aprilie 2010, s-a semnat primul contract cu finanțare Regio la nivelul regiunii Sud Muntenia, ce are ca obiectiv reabilitarea infrastructurii de sănătate. Beneficiarul contractului, Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul  Călărași,  va primi fonduri nerambursabile din cadrul Axei 3, domeniul major de intervenţie 3.1 Reabilitarea/ modernizarea/echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate pentru proiectul „Reabilitarea, modernizarea şi echiparea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Judeţean Călăraşi”. 
Contractul de finanțare semnat miercuri are o valoare totală de 19.783.631,62 lei din care: valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR este de 12.859.100,37 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional este de 1.950.348,01 lei iar cofinanţarea eligibilă a beneficiarului  este de 318.905,00 lei.
Construit în anul 1975, Ambulatoriul Integrat al Spitalului Județean Călărași a depășit parametrii internaționali referitori la termenul de exploatare iar dotarea cu echipamente medicale este deficitară. Cu sprijinul finanțării Regio vor fi reabilitate și modernizate 22 de cabinete si vor fi achiziționate echipamente medicale de radiologie și mobilier în valoare de aproximativ 5 milioane de lei. Durata de implementare a proiectului este de 20 de luni.
La nivelul regiunii noastre, finanţările disponibile din Regio prin Axa 3, domeniul major de intervenţie 3.1, au prezentat interes, autorităţile publice locale depunând un număr mare de proiecte în condițiile unei alocări financiare  regionale de 24,21 milioane de Euro.  Din acest motiv, depunerea proiectelor în cadrul acestui domeniu major de intervenţie a fost suspendată la sfîrșitul lunii septembrie 2009 când se înregistraseră deja 12 cereri de finanțare cu o solicitare totală de asistență nerambursabilă în valoare de peste 48 de milioane de euro” a declarat Liviu Muşat, directorul Agenției pentru Devoltare Regională Sud Muntenia.
ADR Sud Muntenia  este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242-331-769, 0242-315-009, 0728-026-708, fax : 0242-313-167 , email : info.regio@adrmuntenia.ro
 
Șef Serviciu Comunicare,
Daniela TRAIAN
 
inapoi la Stiri

Fatal error: Uncaught Error: Call to undefined function mysql_close() in /var/www/regio.adrmuntenia.ro/index.php:231 Stack trace: #0 {main} thrown in /var/www/regio.adrmuntenia.ro/index.php on line 231