info regio

MAI

20

2010

Fonduri europene nerambursabile pentru stațiunea Bușteni!
 
 
Miercuri, 4 mai 2010, orașul Bușteni a devenit beneficiarul a două proiecte finanțate din Programul Operațional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5. 
Primul dintre contractele semnate, „Reabilitarea patrimoniului cultural din stațiunea Bușteni”, este finanțat din cadrul Domeniului major de intervenție 5.1 „Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum și crearea, modernizarea infrastructurilor conexe”. Bugetul total al proiectului este de 2.128.409,71 lei, din care: valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR este de 1.346.499,98 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional este de 205.935,29 lei, iar cofinanţarea eligibilă a beneficiarului este de 31.682,35 lei.
Finanțarea atrasă prin Regio va asigura restaurarea a două obiective de patrimoniu – monumentul Ultima Grenadă și Casa de Cultură – și va contribui astfel la creșterea numărului de turiști care vor participa la evenimentele culturale și artistice din stațiunea Bușteni.
 
Cel de-al doilea proiect finanțat din Regio, unde unitatea administrativ–teritorială orașul Bușteni este beneficiar, are titlul „Modernizarea infrastructurii și creșterea calității serviciilor turistice în stațiunea Bușteni”. Acesta este finanțat în cadrul Domeniului major de intervenție 5.2 „Crearea, dezvoltarea și modernizarea infrastructurilor specifice pentru valorificarea durabilă a resurselor naturale cu potențial turistic”. Bugetul total al proiectului este de 15.197.393,42 lei, din care: valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR este de 4.758.995,49 lei, iar cofinanţarea eligibilă a beneficiarului este de 4.758.995,49 lei.
Finanțarea atrasă prin Regio va asigura: modernizarea a trei parcuri cu o suprafață totală de 14.100 ha, crearea unor structuri de agrement (amfiteatru, mini grădină botanică, pavilion muzical, sală de sport) și modernizarea unor structuri de agrement (centru polivalent, locul de joacă pentru copii și instalația de iluminat a pârtiei).
 
Domeniul major de intervenţie 5.2 a avut două sesiuni de depunere de proiecte în condițiile unei alocări financiare regionale de 22,177 milioane de euro. În data de 25 februarie 2010, ora 12:00, depunerea proiectelor la nivelul regiunii Sud Muntenia a fost suspendată în condițiile în care asistența financiară nerambursabilă solicitată pentru proiectele depuse era de 99,94 milioane de euro.
 
ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro
 
 
Șef Serviciu Comunicare,
Daniela TRAIAN
inapoi la Stiri

Fatal error: Uncaught Error: Call to undefined function mysql_close() in /var/www/regio.adrmuntenia.ro/index.php:231 Stack trace: #0 {main} thrown in /var/www/regio.adrmuntenia.ro/index.php on line 231