Restaurarea ansamblului medieval al fostei Mânăstiri Apostolache cu fonduri Regio!
În data de 28 iulie 2010 s-a semnat cel de-al doilea contract din regiunea Sud Muntenia ce are ca obiectiv restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural. Astfel, Parohia Apostolache, în calitate de beneficiar de fonduri nerambursabile Regio, a devenit beneficiarul contractului de finanţare pentru proiectul „Restaurarea şi punerea în valoare a ansamblului medieval al fostei Mânăstiri Apostolache”. Proiectul este finanţat din Programul Operaţional Regional 2007 - 2013, Axa prioritară 5 „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului”, Domeniul major de intervenţie 5.1 „Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea/modernizarea infrastructurilor conexe” şi are o valoare totală de 12.926.435,20 lei. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 9.578.570 de lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă solicitată este în valoare de 9.386.998,60 lei, iar contribuţia beneficiarului este de 191.571,40 lei.
Proiectul se va derula pe o perioadă de 47 de luni şi are ca obiectiv general creşterea importanţei turismului cultural-religios de pe Valea Cricovului, prin restaurarea şi conservarea ansamblului medieval al fostei Mânăstiri Apostolache din judeţul Prahova. Lucrările de restaurare şi conservare ce se vor executa la Complexul Apostolache vor viza biserica fostei mânăstiri, casa parohială, zidul de incintă, anexa gospodărească şi aleile carosabile şi pietonale.
Ansamblul fostei Mânăstiri Apostolache, monument de arhitectură, înscris în lista monumentelor istorice din judeţul Prahova, este atestat la mijlocul secolului al XVII-lea. Acest ansamblu a fost realizat în vremea domnitorului Matei Basarab începând cu mijlocul secolului al XVII-lea şi finalizat în a doua jumătate a acestui secol, ctitor fiind comisul Apostolache.
Contractul de finanţare semnat pe 28 iulie 2010 reprezintă o contribuţie substanţială la păstrarea identităţii culturale, fapt ce conduce implicit la revigorarea socio-economică a regiunii prin dezvoltarea zonelor turistice, zonelor de cazare şi de agrement. În acest context, prin valorificarea patrimoniului cultural-religios se vor resuscita activităţile meşteşugăreşti, prelucrarea lemnului, arta decorării, pictura pe sticlă, dar şi manifestări etno-culturale religioase tradiţionale. Prin această investiţie se doreşte refacerea traseului turistic de pe Valea Cricovului, ce va pune în valoare o zonă bogată în vestigii istorice.