Intalnire regionala cu presa
Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional, vă invită marţi, 26 octombrie 2010, la sesiunea de informare care se adresează reprezentanţilor mass media din regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia. Evenimentul va avea loc în sala mare de şedinţe a Consiliului Judeţean Călăraşi începând cu ora 11.00
Scopul acestei sesiuni este acela de a prezenta mass media din regiunea Sud-Muntenia stadiul implementării REGIO – Programul Operaţional Regional, atât la nivel regional cât şi naţional. În plus, beneficiarii unor proiecte aflate în implementare vor prezenta istoricul proiectelor pe care le derulează, pentru a descrie ciclul unui proiect de la idee la implementare.
În prima parte a sesiunii, doamna Mariana Vişan, director adjunct Organism Intermediar, va prezenta presei evoluţia alocării fondurilor europene prin POR din ultimul an. Ulterior, în timpul unei sesiuni speciale de întrebări şi răspunsuri, jurnaliştii vor avea ocazia să discute despre proiectele din regiunea Sud-Muntenia cu experţii programului.
Evenimentul se va încheia cu un prânz de lucru, în cursul căruia vor avea loc discuţii libere între reprezentanţii ADR sud Muntenia, beneficiarii prezenţi şi jurnalişti.
Vă rugăm să confirmaţi participarea dumneavoastră până în data de 25 octombrie 2010, la adresa de e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro; comunicare@adrmuntenia.ro sau la tel.: 0242/331.769; 0728-026-708, persoană de contact Daniela Traian.
ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.