Informare privind participarea la reuniunea de lucru cu tema "Absorbţia fondurilor din cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013”.
Marţi, 18 ianuarie 2011, a avut loc la sediul Guvernului României o întâlnire cu tema „Absorbţia fondurilor din cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013”. La reuniune au participat : primul- ministru Emil Boc, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, reprezentanţii ANRMAP, ai Autorităţii de Management POR, ai Autorităţii de Audit din cadrul Curţii de Conturi şi toţi directorii Agenţiilor pentru Dezvoltare Regională.
Întâlnirea a avut ca scop găsirea unor soluţii care să accelereze procesul de absorbţie al fondurilor. Astfel, au fost înaintate următoarele propuneri:
Adoptarea unor documente standard de licitaţie pentru proiectele din domeniile transporturi, energie, dezvoltare regională, mediu
Reducerea termenului de procesare a cererilor de rambursare de la 60 la 45 de zile
Reducerea numărului de vizite la proiect la 3 : la prima cerere de rambursare, la stadiul de 40% de implementare a proiectului şi la finalizarea acestuia eliminându-se ce procedura vizitelor în teren la fiecare cerere de rambursare
Instituirea obligativităţii, pentru beneficiar, ca la momentul semnării contractului de finanţare să fie pregătit caietul de sarcini şi documentaţia pentru licitaţie
Majorarea salariilor cu până la 75% pentru funcţionarii publici care fac parte din echipele de implementare a proiectelor finanţate din fonduri europene;
ADR Sud Muntenia a înaintat propunerea ca vizitele la proiect să se realizeze doar dacă în cererea de rambursare sunt cuprinse facturi prin care se cere decontarea lucrărilor.
Acest gen de întâlnire va fi organizat trimestrial şi din acest motiv sunt binevenite propunerile de îmbunătăţire venite din partea administraţiei locale din regiunea noastră.