info regio

SEP

19

2013

Fonduri Regio pentru asigurarea unor servicii de asistenţă medicală performante în oraşul Găeşti
Joi, 19 septembrie, directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, Liviu Muşat, a semnat contractul de finanţare al proiectului „Reabilitarea, modernizarea şi echiparea infrastructurii de sănătate – ambulatoriu spital oraş Găeşti, judeţul Dâmboviţa”, în cadrul Regio - Programul Operaţional Regional 2007 – 2013.

Unitatea administrativ-teritorială Găeşti, în calitate de beneficiar, obţine fonduri nerambursabile în cadrul Axei prioritare 3 „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, Domeniul major de intervenţie 3.1 „Reabilitarea/ modernizarea/ dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate”. Valoarea totală a contractului de finanţare este de 2.376.525,38 lei, din care valoarea totală eligibilă a proiectului este de 1.668.764,35 lei (1.418.449,70 lei reprezintă fonduri nerambursabile FEDR, 216.939,36 lei fonduri de la bugetul naţional, iar 33.375,29 lei cofinanţarea eligibilă a beneficiarului).

Prin implementarea acestui proiect se va reabilita şi dota clădirea Spitalului Orăşenesc Găeşti destinată Ambulatoriului de specialitate, în vederea asigurării unor servicii de asistenţă medicală performante, adecvate şi eficiente, la standarde europene. Suprafaţa desfăşurată a clădirii destinată ambulatoriului, supusă lucrărilor de modernizare şi reabilitare, este de peste 1.400 de metri.

Proiectul, care se va realiza în 16 luni, va contribui la îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale acordate în cadrul Ambulatoriului Spitalului Găeşti, prin dezvoltarea unui sistem de prevenire şi tratare modern, performant, accesibil tuturor categoriilor de persoane afectate, precum şi a unui sistem eficient de servicii ambulatorii. De asemenea, cu ajutorul fondurilor Regio, ambulatoriul va fi dotat cu echipamente medicale de ultimă generaţie, mobilier specific şi echipamente IT.

La nivelul judeţului Dâmboviţa, acesta este cel de-al doilea contract finanţat în cadrul programului Regio pentru dezvoltarea infrastructurii serviciilor de sănătate, primul vizând reabilitarea şi modernizarea Spitalului Judeţean Dâmboviţa din municipiul Târgovişte.

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242-331-769, 0242-315-009, 0728-026-708, fax: 0242-313-167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.

inapoi la Stiri

Fatal error: Uncaught Error: Call to undefined function mysql_close() in /var/www/regio.adrmuntenia.ro/index.php:231 Stack trace: #0 {main} thrown in /var/www/regio.adrmuntenia.ro/index.php on line 231