info regio

SEP

24

2014

Liceul Teoretic „Carol I” din Feteşti obţine primele fonduri Regio
În data de 24 septembrie, directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Muşat, a semnat două noi contracte de finanţare în cadrul programului Regio, apelul 2, deschis în luna martie a.c. pentru reabilitarea infrastructurii educaţionale.

Cele două proiecte vizează Liceul Teoretic „Carol I” din municipiul Feteşti, unde va fi reabilitat acoperişul clădirii şi va fi creat un campus preuniversitar cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile Regio, în cadrul Axei prioritare 3 „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, Domeniul major de intervenţie 3.4 „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă”.

Beneficiarul, parteneriatul dintre UAT Fetești și Liceul Teoretic „Carol I”, este primul solicitant de la nivelul judeţului Ialomiţa care obţine finanţare în cadrul programului Regio pentru proiectele „Reabilitare acoperiş clădire Liceul Teoretic Carol I” şi „Campus Școlar Liceul Teoretic Carol I Fetești”. Valoarea totală a celor două contracte de finanţare este de 28.599.247,13 lei, din care 26.905.584,47 lei reprezintă valoarea totală solicitată (fonduri FEDR şi de la bugetul de stat).

Prin cele două proiecte se urmăreşte îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale, prin executarea de lucrări de reabilitare la acoperişul liceului teoretic şi construirea unui campus şcolar, ce va asigura spaţii de învăţământ, facilităţi de rezidenţă, o cantină, precum şi o sală de sport pentru cei aproximativ 900 de elevi înscrişi şi cadrele didactice care predau în această unitate şcolară.

La nivelul judeţului Ialomiţa, în cadrul celor două apeluri deschise în cadrul programului Regio, Axa prioritară 3, DMI 3.4 „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă”, au fost depuse în total 16 cereri de finanţare, cele două contracte semnate astăzi fiind primele proiecte ce obţin fonduri nerambursabile europene pentru dezvoltarea infrastructurii educaţionale.

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.

inapoi la Stiri

Fatal error: Uncaught Error: Call to undefined function mysql_close() in /var/www/regio.adrmuntenia.ro/index.php:231 Stack trace: #0 {main} thrown in /var/www/regio.adrmuntenia.ro/index.php on line 231