info regio

OCT

17

2014

Instruire destinată beneficiarilor Regio pentru implementarea de noi proiecte
Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional, a organizat vineri, 17 octombrie, la sediul din Călăraşi, un nou seminar de instruire destinat beneficiarilor de fonduri nerambursabile de la nivelul regiunii noastre.

La întâlnirea de lucru au participat 40 de beneficiari – reprezentanţi ai autorităţilor publice locale din Sud Muntenia – care au primit finanţare nerambursabilă în cadrul domeniilor majore de intervenţie 3.2 „Reabilitarea/ modernizarea/ dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale”, DMI 3.3 „Îmbunătățirea dotării cu echipamente a bazelor operaționale pentru intervenții în situații de urgență”, DMI 3.4 „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă” ale Programului Operaţional Regional 2007 - 2013.

Cu această ocazie, reprezentanţii echipelor de implementare a proiectelor Regio au aflat informaţii importante despre etapele de implementare a proiectelor, subiectele abordate fiind legate de obligaţiile ce revin beneficiarilor în realizarea materialelor de informare şi publicitate, de managementul proiectelor, monitorizarea şi verificarea contractelor de finanţare, implementare, cerinţe minime pentru implementarea cu succes a proiectelor, indicatori, vizitele de monitorizare, măsurarea şi raportarea progresului, precum şi despre modificările ce pot surveni la contractul de finanţare. Alte teme de discuţie au vizat instrucţiunile de prefinanţare, plata şi rambursarea cheltuielilor, achiziţiile publice în cadrul proiectelor‚ principii şi reguli.

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.

inapoi la Stiri

Fatal error: Uncaught Error: Call to undefined function mysql_close() in /var/www/regio.adrmuntenia.ro/index.php:231 Stack trace: #0 {main} thrown in /var/www/regio.adrmuntenia.ro/index.php on line 231